Pe lângă codul QR pentru plata prin aplicația bancară, asociația poate activa plata online direct din bot, prin unul dintre procesatorii Bpay (MIA Instant Payments), maib sau Paynet. Banii intră direct în contul asociației — contractul cu procesatorul îl încheie asociația, nu BillSync.
Configurare (administrator)
- Din meniul de setări apăsați «🌍 Config plată QR».
- Alegeți procesatorul de plăți dorit.
- Introduceți identificatorul comerciantului (Bpay merchantId / maib projectId / Paynet Merchant code) și cheia secretă furnizate de procesator.
- Pentru Paynet, introduceți suplimentar utilizatorul, parola API și Paynet Customer Code — necesare pentru verificarea automată a statutului plății.
- Alegeți modul de lucru — Producție sau Test — și confirmați.
Plata online se poate dezactiva oricând din același meniu.
Experiența proprietarului
La transmiterea unei citiri sau la vizualizarea soldului, proprietarul vede oferta «💳 Puteți plăti online», cu suma totală de achitat. Apasă «💳 Plătește online», finalizează plata la procesator, iar confirmarea se face automat — fără să mai fie nevoie de intervenția casierului.